Biserica de lemn din Grințieș -1793- Neamt
. Biserica din Grintiesu Mare a fost construită în 1793 și are hramul Duminica Tuturor Sfinților.
. ” Acesta a fost cel mai important loc de închinăciune din comunitatea noastră pînă la ridicarea bisericii din satul Poiana, la 1864. Biserica datează din anii 1792 – 1793. Despre vechimea bisericii, pe care cu vrednicie si smerenie încerc s-o slujesc, ne vorbeste pomelnicul ctitoricesc păstrat si astăzi în altar, ca obiect de mare valoare documentară, scris cu litere chirilice de către pictorul bisericii Teodosie Zugravul. Pomelnicul este datat 1794, la finalizarea lucrărilor de constructie, apare sub forma unui triptic scris si pictat pe lemn de paltin si enumeră pe toti cei care au contribuit la ridicarea acestei biserici. Citirea lui ne prezintă faptul că satul Grintiesu Mare si această biserică s-au ridicat de către românii ardeleni, numiti îndeobste „ungureni“, ce au fugit din calea opresiunii, a catolicizării si deznationalizării initiate de împărăteasa Maria Tereza. Conform înscrisului, primul preot al bisericii a fost Grigorie, sosit împreună cu 17 familii din Ardeal si care la început a sustinut serviciul religios într-una dintre case. Despre preotul Grigorie se consemnează în acelasi pomelnic că pentru ridicarea bisericii sfintia-sa «au dat osteneală mai multă decît toti». Deci, asa cum spuneam, dacă la sosirea pe aceste meleaguri refugiatilor ungureni li se oficiau slujbele religioase într-o casă de crestin, mai apoi, cînd comunitatea a crescut si obstea s-a mărit, ortodocsii au purces la ridicarea unui lăcas de cult, imigrantii ardeleni alăturîndu-se autohtonilor în această necesară înfăptuire. Revenind la pomelnicul ctitoricesc, mai doresc să adaug că se mai află un nume, acela al preotului Iacov, despre care credem că or va fi fost împreunăslujitor cu preotul Grigorie, or o fi fost păstor de suflete în altă parte si s-a alăturat în refugiu oamenilor ce au ajuns pe valea Grintiesului“, ne-a povestit părintele Pintilie” (interviu luat integral din articolul ingrijit de Ion Asavei si Daniel Dieaconu pentru ziarul Monitorul de Neamt )