Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești 1714 – Suceava

biserica ilisesti suceava

.            În anul 1709, marele medelnicer Ionașcu Isăcescu și soția sa, Alexandra, au început construcția unei mănăstiri la Ilișești. Din cauza războiului ruso-turc din 1710-1711, construcția bisericii s-a prelungit, iar lăcașul de cult a fost sfințit abia la 20 iunie 1714, în timpul domniei lui Nicolae Macrovordat .  Biserica are o pisanie cu următorul text în limba română cu caractere chirilice: „Cu vrearea tatălui și cu agiutoriul fiiului și cu săvârșirea sfântului duh ziditu-s-a aceasta sfântă și de viață dătătoare mănăstire de d(u)m(nea)lui Ionașco Isăcescul biv vel medelnicer cu giupâneasa d(u)m(i)sale Alicsandra va dni Io Niculai Alexandru Voevod, leat 7222 iuni(e) 20”. ( Medelnicerul este un titlu folosit în Evul Mediu în Moldova  și Tara Romaneasca , dat boierului care îi turna apă domnului pentru a-și spăla mâinile, punea sarea în mâncare și îi servea masa)

.          Biserica are plan triconc și trei turle: o turlă deasupra naosului și două turle deasupra pronaosului. Cele două turle aflate deasupra pronaosului sunt foarte apropiate și au același acoperiș.Biserica este singurul lăcaș de cult din România care are semnele zodiacale sculptate la turn.

S.O.S. monument istoric!

În anul 2009, arhitectul Viorel Blanaru, consilier pe probleme de monumente la Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Suceava, atrăgea atenția asupra situației dramatice a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ilișești, ale cărei pereți erau puternic fisurați. „Aceasta este singura biserică cu două turle(din Modova ) , care, în următorii 2-3 ani, s-ar putea prăbuși.( ad 2013 ! ) Este sprijinită în interior cu o pădure de stâlpi, care susțin diverse elemente, dar, așa cum se vede din exterior, este ruptă.” .

Biserica de lemn din Miroslavesti – Miroslovesti 1756- judetul Iasi

biserica_miroslavesti_biserica_lemn

.       In localitatea Miroslavesti sau Miroslovesti cum ii spun unii , se afla o superba biserica de lemn , care fiind inconjurata de permanenta dragoste a localnicilor a dainuit pina astazi intr-o stare foarte buna , doar acoperisul fiind inlocuit in 2002 , restul bisericii fiind in starea originala.
.       Biserica a fost ridicata de localnici prin contributia lor baneasca , pe un deal din partea noua a satului , deasupra raului Moldova , cu lemn de pe loc , masa sfanta din altar fiind  sustinuta de trunchiul unui stejar ale carui radacini nu au fost scoase.Temelia acestei biserici este din piatră, pereții din bârne de stejar, iar acoperișul din draniță. Datina remarca o cojocareasa Soldana care a contribuit mai mult si care a si ales hramul bisericii : „Sfanta Paraschiva”. Deasemeni si mesterii erau locali   Stan, Miron și Toader din neamul constructorilor de case.
.       Cei trei meșteri au ridicat biserica într-o tehnică de calitate, care să-i asigure rezistența în timp. Ei nu s-au oprit doar la nivelul tehnic și funcțional ce s-au întrecut mai departe în a înfrumuseța volumele clare ale construcției, subliniind astfel rolul ei central în sânul comunității. Dintre elementele de decor se disting în primul rând trei registre cioplite cu mult efect jur-împrejurul butei bisericii: un brâu în funie dublat de o undă a apei peste talpă, un brâu median de cruci cioplite în relief și un rând de ocnițe sub streșin.

biserica_miroslavesti_biserica_lemn

.          In contrast cu precizia si maestria  executiei bisericii se afla inscriptia sau pisania de deasupra usii , care este realizata foarte negijent . Poate sa insemne si un act de smerenie , dar poate sa indice si faptul ca inscriptia a fost initial plasata intr-un loc mai ascuns si apoi mutata deasupra usii, sau poate ca usa si tocul usii au fost realizare ulterior ridicarii bisericii.

Biserica Hiliseu Crisan – judetul Botosani

Biserica are hramul „Adormirea Maicii Domnului” si este o biserica unicat in Romania (dupa unele surse din Europa) prin faptul ca clopotniţa din zid are aşezate în faţă, pe câte un soclu, 13 statui în mărime naturală reprezentându-L pe Mântuitorul şi pe cei 12 Sfinţi Apostoli , lucru mai putin obisnuit pentru o biserica ortodoxa . Biserica se afla intre satele Hiliseu Horia si Hiliseu Crisan,cam la 2km de fiecare, se face  cam 500m pe un drum lateral care nu intotdeauna poate fi strabatut cu masina.

Biserica a fost clădită, în apropierea unui schit de maici , atestat documentar în anul 1759 ,care a dat şi numele pădurii din apropiere, „Pădurea Călugăriţa“.Aceasta a fost construită între anii 1802-1821 pe cheltuiala boierului Vasile Curt,  stăpânul de atunci al moșiei din dealul Hilisestilor.În prezent, biserica, aflată la marginea satului, este părăsită, dar exista o initiativa de se reinfiinta vechiul schit de maici.

Biserica familiei Başotă – sat Pomarla judetul Botosani

Biserica are hramul „Tututor sfintilor ” si a fost construita de  Ionita Başota intre 1811 si 1813 .Stramosii  Başoteştilor vin pe firul istoriei încă din secolul al XV–lea. În anul 1400 apare deja în primele documente ale lui Alexandru cel Bun un vistiernic la curtea sa pe nume Başot . Conform http://www.genealogie.lovendal.net/familia-basota/ stramosul Başoteştilor este Başota cel Batran .”Construit pe cel mai înalt deal din comună, în inima satului, între anii 1811 şi 1813, sfinţit de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Veniamin Costache, lăcaşul de cult nu a fost făcut să reziste mai mult de jumătate de veac. In 1858, Anastasie Başotă, fiul lui Ioniţă, ia frâiele moşiei şi duce mai departe activitatea tatălui şi reconstruieşte biserica. „Biserica era construită ca o navă, chiar şi acum se poate observa acest aspect. Anastasie Başotă a reparat-o, i-a pus turnul central şi clopotniţa. A adus de la Kiev clopotele şi policandrul” a spus parintele Eugen Nita in http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Sarbatoare-la-Pomarla-Povestea-unei-biserici-cu-caracter-unicat-in-tara-7-2106.html . Ionita si Anastasie Basota sint ingropati in cripta familiei din biserica .

biserica Sfantu Dumitru – Harlau , Petru Rares

Pisania de la intrare glasuieste: „intr-aceasta sfânta biserica sa cinsteste si sa praznuieste sfantu mare mucenicu Dimitrie, dara de cine iaste zidita dintr inceput, nu se stie, fara numai vatetu sa arata ca era atunce 7000, iara acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca dintrtntâi s-au zidit si podobit cu staruinta, osteneala si cheltuiala dumisale lordachi Cantacuzino, Marele Spataru si cu ajutorul de la alti crestini: se arata la condica cine câte au datu, 1779, august 15”

Traditia locala si stilul arhitectural, atribuie ctitoria domnitorului Petru Rares, care a zidit-o probabil între 1530-1532, cind a vietuit la Curtea Domneasca din  Harlau.Biserica este foarte asemanatoare cu biserica Sfantu Gheorghe din Harlau, ctitorita de Stefan Cel Mare.. Biserica nu este pictata in interior , este doar tencuita . A fost restaurata in anii 1970 , restaurarea realizindu-se fidel cu planul original

Manastirea Bogdana – Radauti , Bucovina

.              Bogdan I ,voievodul român din Maramureş, este considerat intemeitorul Moldovei suverane .In anul 1359 el decide  să treacă munţii în Moldova , unde tocmai murise Sas , fiul lui Dragoş . Invinge oastea urmaşilor lui Sas şi alunga pe fiul acestuia , Băliţă (Balc). Bogdan scoate Moldova de sub tutela regelui Ungariei  si stabileste capitala  la Baia.

manastirea Bogdana

.       Conform traditiei , el  zidit o biserica  la Rădăuţi (vezi si nota de la sfarsit), din piatră brută şi cioplită,in mijlocul unor codrii seculari , care excluzând pridvorul adăugat în anul 1599 de Alexandru Lăpuşneanu,   şi-a menţinut forma iniţială de biserica  ortodoxa. În această locatie , s-a facut o mănăstire si a fost instalată episcopia înfiinţată de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Aici se afla si mormantul domnitorului , inscripţia de pe mormântul lui Bogdan I, ca şi de pe mormintele celorlalţi domni ce sunt înmormântaţi în acea biserică, a fost pusă de Ştefan cel Mare .

IMG_1090

În anul 1781 s-a construit turnul clopotnita .

biserica Solca – judetul Suceava

s5blog

Manastirea a fost construita de domnitorul Stefan Tomsa al II-lea, intre anii 1612-1622,finalizata in a doua sa domnie.Manastirea are  puternice fortificatii, cu contraforturi masive, ziduri groase de aproape doi metri.Monumentul urmeaza liniile Dragomirnei, cu care este contemporana, dar poarta si elemente noi de arhitectura, care vor deveni caracteristice veacului al XVII-lea.

In anul 1775, localitatea Solca intra sub stapanire austriaca .In anul 1785, manastirea a fost desfiintata temporar de austrieci, fiind transformata in biserica de sat.

A fost restaurata in doua rinduri , prima oara de arhitectul austriac Karl Romstofer , in 1902 ,care a modificat planul de interior si apoi intre anii 1985-1990

s1blog