. Dupa victoria de la Podul Inalt (Vaslui ) 1475 , unde Stefan a condus o armata de 40.000 moldoveni , 5000 secui , 2000 poloni si 1800 unguri contra armatelor lui Soleiman Pasa ,toate puterile străine se bucurară de biruința câștigată de către moldoveni asupra turcilor. Roma serbă în toate bisericile pe Apărătorul Creștinătății din Moldova, Matias Corvin trimite drept sol în luna lui april 1475 pe episcopul de Stulwaisemburg sfatuidu-l pe Stefan să continue un război început sub auspicii așa de fericite. Dar Ștefan era silit să-l urmeze și fără de voia lui, căci Mohamed (Mehmet) II, turbat de mânie pentru neștearsa rușine suferită de armele sale, hotărî o a doua campanie asupra Moldovei, mult mai ampla decât cea dintâi.Ajutorul Europei vine doar sub forme de laude si promisiuni si ca fie si mai rau , turcii ii pun pe tatari sa atace Moldova dinspre vest , astfel ca Stefan lasa la vatra oastea sa cea mare formata din razesi , ca sa-si apere familiile de navalirea tatarilor.
. „În anul 1476, luna iulie 26, vineri, a venit însusi tarul turcesc, numit Mehmed beg, cu toate puterile sale, si cu Basaraba voievod cu ei si cu toata oastea sa, asupra lui Stefan voievod. Si au facut razboi cu ei la Pîrîul Alb si au biruit atunci blestematii de turci si cu muntenii hicleni. Si au cazut acolo cei buni si multi boieri mari, si ostenii cei buni si tineri (…) sub mîinile limbilor necredincioase pagîne si sub mîinile muntenilor pagîni, care au fost partasi cu pagînii si au fost de partea lor împotriva crestinilor” (Letopisetul de la Bistrita)
. „Moldovenii, zice vornicul Ureche, au picat, nu fieștecum, ce până la moarte se apăra, nice biruiți din arme, ce stropșiți de mulțimia turcească; au rămas izbânda la turci, și atâta de mulți au pierit, cât s-au nălbit poiana de trupurile celor pieriți unde au fost războiul; și mulți din boiarii cei mari au picat, și viteajii cei buni au pierit cu totul atunce, și fu scârbă mare în toată țara și tuturor domnilor și crailor de pinpregiur, dacă au auzit că au căzut moldoveanii sub mâna păgânilor”. În zadar Ștefan se aruncă în mijlocul vrăjmașilor, ca doar ar reîntocmi lupta; el pică de pe cal jos. Boierii, deznădăjduind de biruință, se strânseră pimprejurul domnului lor, îi făcură un zid cu piepturile lor și-l traseră în fugă” ( Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476 de Mihail Kogalniceanu)
„După ieşirea neprietenilor şi vrăjmaşilor din ţară, dacă au strâns Ştefan Vodă trupurile morţilor, movilă din cei morţi au făcut şi pe urmă şi-au zidit deasupra oaselor o biserică unde trăieşte şi astăzi întru pomenirea sufletelor.” (Grigore Ureche) (descoperirile arheologice au intarit cele spuse de cronicar)
„După bătăliile verii anului 1476, unsprezece dintre cele douăzeci şi cinci de nume ale sfatului domnesc nu s-au mai făcut auzite decât în pomelnice şi în pomenirile creştineşti” (sursa aici )
„Atuncea re-ncepu nu lupta, ci măcilăria, căci zece turci năbușă asupra unui moldovan; cii mai mari boieri, cu aprozii lor, fiii, căpiteniile, călugării cu crucea în mână au pierit de sabia cea ageră a turcilor, cari, însuflețiți de ființa marelui sultan, dezvăleau o bravură și netemere de moarte estraordinară.Ștefan vedera minuni de eroism și de înțelepciune întru conducerea oastei, cungiurat de o ceată de aprozi și de stolul giunilor genovezi, conduși de bravul Radaman, domnul se purta pretutindenea ca fulgerul, dar în o amestecătură, agiungând în mezul dușmanilor, armasarul său fu rănit și el însuși căzând era aproape să încapă în mâna turcilor, dacă credinciosul bătrân Radaman nu i-ar fi dat calul său, care l-au depărtat de acel pericol; însă lovirea săgeții pregătită lui Ștefan nemeri în ochi pe mântuitoriul său, care căzu mort. După aceasta, oastea Moldovei fu în urmă nu învinsă, ci stropșită de numărul turcilor, cari cu preț mare ș-au răscumpărat învingerea, căci cadavrile lor acopereau toată poiana din Valea Albă. Ștefan voievod, cu un număr mic de ai săi, s-au tras pe la munte” (Valea Aba – Gheorghe Asachi)
pisania document graieste :
„În zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului domn, Io Ştefan Voievod cu mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476) iar al domniei lui al douăzecelea curgător, ridicatu-s-a puternicul Mahmet împăratul turcesc cu toate puterile sale răsăritene; încă şi Basarab Voievod, căruia i se zicea (Laiotă, a venit cu dânsul cu toată ţara lui basarabească şi au venit să prade şi să ia Ţara Moldovei şi au ajuns până aici la locul ce se zice Pârâul Alb. Şi noi Ştefan Voievod şi cu fiul nostru Alexandru, ieşit-am înaintea lor aici unde am făcut mare război cu dânşii în luna lui iulie 26 şi cu voia lui Dumnezeu au fost biruiţi creştinii de către păgâni şi au căzut acolo mulţime mare dintre ostaşii Moldovei. Tot atunci şi tătarii au lovit Ţara Moldovei din acea parte. Drept aceea a binevoit Io Ştefan Voievod cu a sa bunăvoinţă şi a zidit acest hram întru numele arhistrategului Mihail şi întru rugă sieşi şi doamnei sale Maria şi a fiilor săi Alexandru şi Bogdan şi pentru sufletul tuturor binecredincioşilor creştini care s-au prăpădit aici în anul 7004 (1496) iar al domniei sale al patruzecelea curgător luna lui noiembrie 8.” (dupa unele traduceri noiembrie 18 )
nota : desi este o infrangere sangeroasa si o batalie importanta nu am reusit sa aflu macar cu aproximatie numarul victimelor moldovenesti ( printre sursele romanesti de pe internet se vehiculeaza cel mai des cifra de 200 morti si 800 de prizonieri, dar cred ca se face confuzie cu soarta celor 1000 de oasteni care au ramas sa acopere retragerea moldovenilor , dintr-o sursa straina care nu face trimitere la nici un document aflu ca au pierit cel putin 4000 din cei 10-15000 osteni pe care i-a avut Stefan)
referinte :
http://www.neamt.ro/Info_utile/Manastiri/M-rea_Razboieni.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Valea_Alb%C4%83
[cetsEmbedGmap src=http://maps.google.com/maps?f=q&source=s_q&hl=en&geocode=&q=R%C4%83zboieni,+neamt&aq=&sll=47.21835,27.052419&sspn=0.156934,0.436707&ie=UTF8&hq=&hnear=R%C4%83zboieni,+Romania&ll=47.093216,26.555591&spn=0.629211,1.746826&z=10 width=350 height=425 marginwidth=0 marginheight=0 frameborder=0 scrolling=no]
“Moldovenii, zice vornicul Ureche, au picat, nu fieștecum, ce până la moarte se apăra, nice biruiți din arme, ce stropșiți de mulțimia turcească; au rămas izbânda la turci, și atâta de mulți au pierit, cât s-au nălbit poiana de trupurile celor pieriți unde au fost războiul; și mulți din boiarii cei mari au picat, și viteajii cei buni au pierit cu totul atunce, și fu scârbă mare în toată țara și tuturor domnilor și crailor de pinpregiur, dacă au auzit că au căzut moldoveanii sub mâna păgânilor”.
Dulce limba de vechi cronici moldave … mi-am adus aminte de anii de liceu.
🙂
🙂 si mie mi-a placut X-ule !