Ctitorie a domnitorului Moldovei, Alexandru Lapusneanu. Construita intre
1554-1558 ca necropola domneasca a familiei. Are aspectul unei adevarate
fortarete remarcandu-se printr-o deosebita valoare arhitectonica si artistica, ce
reinvie si continua traditiile epocii lui Stefan cel Mare si Petru Rares.

„Mai apoi domnind Alexandru-voda tara, intru lauda lui Dumnezeu au zidit
manastirea Slatina cu multa cheltuiala si osardie, si au sfintit Grigorie mitropolitul.
La sfintenie zic sa fi fost preoti cu diaconi 116. Aceasta s-au lucrat in anul 7066
(1558), si au sfintit octombrie 14. Zic unii ca si moartea lui Alexandru-voda au fost
cu inselaciune, ca el mai inainte de moarte, vazundu-se in boala grea ce cazuse si
neavand nadejde de a mai fi viu, au lasat cuvant episcopilor, de vor vedea ca-i
spre moarte, iara ei sa-l calugareasca. Deci, vazandu-l ei lesinand si, mai mult
mort decat viu, dupa cuvantul lui l-au calugarit, si i-au pus numele de calugarie
Pahomie. Mai apoi daca s-au trezit si s-au vazut calugar, zic sa fi zis ca, de se va
scula, va popi si el pre unii. Mai apoi, episcopii si boierii, intelegand acel cuvant, si
mai cu deadinsul Roxanda doamna-sa temandu-se de un cuvant ca acela, carele
era de a-l si credere, stiind cata groaza si moarte facuse mai nainte intre boierii
sai temandu-se doamna sa sa nu pata mai rau decat altii, l-au otravit si au murit,
si l-au ingropat in manastire la Slatina”. (Grigore Ureche)

La intervenţia Sfântului Sinod şi a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, racla cu moaştele Sfântului Grigorie Teologul (328-389) a fost readusă la 12 februarie curent la mânăstirea “Schimbarea la Faţă” – Slatina, din judeţul Suceava, după mai bine de 55 de ani, timp în care s-a aflat la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti.

Cele 7 clopote care striga numele
domnitorului Alexandru Lapusneanu

text preluat integral din Formula AS

Slatina – manastirea unde vine Dumnezeu sa se odihneasca

Asa cum arata, sobra, de neclintit, Slatina pare o cetate, o manastire razboinica. Se simte ca aici a fost candva obste de calugari. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Totul e cladit monumental, solemn, barbateste. In manastire, nu intri si nici nu te plimbi hai-hui, dupa pofta inimii. Ziduri groase de piatra iti bareaza ostaseste drumul, cercetandu-ti cugetul sau gandul ascuns. De jur imprejur, pe pajistea abia inverzita, se ridica siruri prelungi de garduri inalte de lemn, intarind parca si mai mult legamantul monahal al despartirii de lume, de rataciri si ispite. In curtea interioara, biserica inalta si austera, parca integrata ea insasi unui cin monahal, e inconjurata de ochiuri mari de verdeata, pline de arbori si flori. Un paradis intre ziduri.
Cu muntele in spate si un firicel de apa alaturi, Slatina sta asezata la granita rasariteana a Bucovinei. Aici se opresc toate drumurile ce vin din Moldova, dinspre Roman si Falticeni, si tot de aici incepe soseaua ce duce prin Vatra Dornei spre Ardeal, insirand de-o parte si alta Gura Humorului, Voronetul, Sucevita si Moldovita. Cei priceputi cunosc caile de scurtatura si, urmand mersul capriorilor, ajung peste deal la Voronet sau Humor. Loc inchis si dosit, Slatina ascunde o parte din geografia mistica a Bucovinei – o harta tainica pe care stau desenate in cercuri concentrice brauri de manastiri domnesti; o harta ce are in centrul Boianul cel nemurit de Eminescu („Din Boian la Vatra Dornei, i-a mancat omida cornii”) – capitala secreta a hutulilor si locul unde o ciudata legenda zice ca s-ar afla inca „biserica ascunsa”, prima biserica de lemn, pastrata de hutuli, chiar dintru inceputul inceputului, de la ucenicii Apostolului Andrei, de la Cristos.

..    In una din cartile lui, Nicolae Iorga scria ca „La Slatina, vine cand si cand Dumnezeu si se odihneste”. Un baietel din Bucuresti, care citise aceste randuri, a oprit-o intr-o zi pe maica stareta Evelina Tanase si a rugat-o cu marea lui naivitate: „Maicuta, arata-mi unde se ascunde Dumnezeu… Vreau sa-L vad si eu”. La Slatina se intampla ceva miraculos. Toti cei care vin sa viziteze lacasul manastiresc raman tintuiti, fara sa priceapa ce se petrece. Simt forta locului. Simt o pace interioara fara egal. Simt ca undeva, sus, deasupra manastirii lui Lapusneanu, isi dau loc de intalnire cetele ingeresti si arhanghelii. Duminica sau in marile sarbatori de peste an, cele 7 clopote din turla incep a bate, repetand in sonoritati puternice si alamite, acelasi nume drag, de domnitor: „A-le-xandru… La-pus-neanu”. Ca si la Putna, clopotele Slatinei vorbesc, se tanguie, aduc mereu aminte. Daca prin absurd, aceste clopote ar inceta sa mai bata, in locul lor ar glasui pietrele, copacii si sfintele odoare din biserica.
In ascunzisul mortarului, in peretii jefuiti, candva, de icoane, se ascund povesti si amintiri teribile – navaliri, incendii, crime si dezastre. Slatina e o manastire martirizata, trecuta in mai multe randuri prin foc si sabie. Despot Voda a topit toata argintaria si odoarele bisericii, pentru a bate moneda si a-si plati ostenii. Sobietki, in drum spre Neamt, a asediat manastirea, furand clopotele de bronz pentru tunuri. Ioan Voda cel Cumplit il va ingropa de viu pe staretul Iacob cel Vrednic, pentru a afla unde e ascuns tezaurul, in timp ce turcii vor incendia chiliile, cautand sa se razbune pe Iordache Olimpiotul si alti conducatori ai Eteriei, refugiati in manastire dupa 1821.
Inteleapta si trecuta prin toate ale vietii, stareta Evelina nu se tulbura cu nimic, atunci cand pomeneste de cumplitele incercari ale trecutului sau de anii „decretului”, pe care i-a petrecut alungata in lume, iar manastirea a ramas pustie vreme de 10 ani. La toate, gaseste un raspuns in Biblie, in vrerea atotputernica a lui Dumnezeu, si cugeta cu o rostire simpla, de Pateric: „Doar cei prigoniti pentru dreptate cunosc fericirea.  Ca si busuiocul, ce trebuie strivit intre degete sa miroasa, monahul se cade sa suporte asemenea”.

Localizare :