Biserica de lemn din Slătioara 1797 , Suceava
. Pentru aşezările de pe valea Râşcăi, un rol esenţial în existenţa acestor comunităţi îl joacă biserica, mai precis Mănăstirea Râşca.Un an important pentru lucuitorii pe valea Râşcăi îl constituie anul 1797. Iată ce scrie arhiereul Narcis Creţulescu cu privire la acel an:
. ”Atunci , igumenul Chiril Rîşcanul, după pilda stareţului Paisie Velicicovschi, de la Mănăstirea Neamţu, care strămu-tase satul de pe vatra Mănăstirii Neamţu la Grumăzeşti şi Timişeşti şi satul Fagi, din gura Mănăstirii Secu, pe motiv că satele strică moralul vieţii ascetice, pentru acest motiv şi Chiril, prin o judecată a Divanului ţării, în timp de trei ani, la 1797, a izbutit, cu chiu cu vai, a strămuta satul Rîşca, dimprejurul mănăstirii, mai departe. Strămutarea s-au făcut prin judecata cu porunca domnească a lui Constantin Ipsilanti-Vodă, în a doua domnie, cu îndatorire ca mănăstirea să despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă şi de stră-mutare, să le dea în schimb alt pământ, pe moşia mănăstirii, de strămutat şi de hrană. Sătenii s-au strămutat mai în jos de mănăstire, departe ca de un kilometru şi mai mult.(..)” O alta parte au plecat in locul numit Slatioara.
. Datorită acestei strămutări , săteni din Râşca au ajuns până la Slătioara, aici stareţul Chiril construindu-le o biserică, în acelaşi an 1797 cu cea de peste raul Râşca, purtând acelaşi hram: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Alături de aceşti săteni strămutaţi de pe lângă Mănăstirea Râşca, au ajuns la Slătioara şi ardeleni refugiaţi din calea persecuţiilor religioase din Ardeal. Numele de Slătioara provine de la izvorul de apă minerală sărată pe care localnicii îl foloseau pentru mâncare şi pentru vindecarea diverselor boli. (sursa pentru text Crai nou )
. Biserica , desi veche si cu istoric , nu a fost inclusa pe lista monumentelor istorice din județul Suceava . Ea a fost refacuta complet , identica cu originalul , de unul din preotii ce au slujit aici , impreuna cu enoriasii.