Biserica are hramul „Adormirea Maicii Domnului” si este o biserica unicat in Romania (dupa unele surse din Europa) prin faptul ca clopotniţa din zid are aşezate în faţă, pe câte un soclu, 13 statui în mărime naturală reprezentându-L pe Mântuitorul şi pe cei 12 Sfinţi Apostoli , lucru mai putin obisnuit pentru o biserica ortodoxa . Biserica se afla intre satele Hiliseu Horia si Hiliseu Crisan,cam la 2km de fiecare, se face cam 500m pe un drum lateral care nu intotdeauna poate fi strabatut cu masina.
Biserica a fost clădită, în apropierea unui schit de maici , atestat documentar în anul 1759 ,care a dat şi numele pădurii din apropiere, „Pădurea Călugăriţa“.Aceasta a fost construită între anii 1802-1821 pe cheltuiala boierului Vasile Curt, stăpânul de atunci al moșiei din dealul Hilisestilor.În prezent, biserica, aflată la marginea satului, este părăsită, dar exista o initiativa de se reinfiinta vechiul schit de maici.
Biserica Hiliseu Crisan
Fortăreaţa boierească de la Hilişeu Crişan
text preluat integral din Ziarul Lumina , un articol de Otilia Balinisteanu
La Hilişeu Crişan, în umbra rece a pădurii „Călugăriţa“, stă martoră tăcută a ultimelor două veacuri una dintre capodoperele arhitecturale ale României: Ansamblul bisericii de lemn „Adormirea Maicii Domnului“.
Facem ocol în vechiul ţinut al Dorohoiului, spre Hilişeu Crişan. O aşezare de la poalele vestiţilor codri ai Herţei, binecuvântată de Dumnezeu cu toate splendorile pe care natura le poate zămisli: dealuri domoale, păşuni grase, pământuri bune şi păduri adânci. O geografie zugrăvită în cel mai straşnic chip în verdele dătător de viaţă. Nu departe de aici se află graniţa dintre două teritorii româneşti despărţite de un destin nemilos în teribilul an 1940, printr-o tuşă de creion trasată grosier pe harta Moldovei.
Vechiul sat Curt, astăzi numit Hilişeu Crişan, se întinde de-a dreapta pădurii „Călugăriţa“, înşirându-şi casele pe valea de la poalele versantului sau cocoţate pe colinele mici de prin împrejurimi. Odinioară, toate pământurile acestea aparţineau unei vechi familii boiereşti din zonă, cea a Curteştilor. Spre locul pe care au existat vechile curţi boiereşti ale lui Curt mă îndrept şi eu, căci acolo, la loc ferit, în umbra rece a pădurii, stă martoră tăcută a acelor vremuri una dintre capodoperele arhitecturale ale României: Ansamblul bisericii de lemn de la Hilişeu Crişan.
Ca să ajungi să o vezi trebuie să străbaţi doi kilometri de la şoseaua dinspre Dorohoi, peste un deal înalt, ce străjuieşte drumul ca un parapet natural. Plăcuţa ce semnalează monumentul istoric e singura legătură a acestor locuri cu modernitatea. Un şleau prăfuit, de ţară, urcă pe coama dealului şi se opreşte chiar la biserică. Accesul e destul de dificil, iar cu maşina nu se poate urca decât dacă e soare afară. Până şi o ploaie scurtă, aveam să descopăr, poate pune serioase probleme. Aşa că cea mai sănătoasă variantă şi pentru săteni, şi pentru eventualii vizitatori rămâne mersul pe jos.
Niciun efort nu este, însă, prea mare, pentru ceea ce urmează să vezi. De sus, de pe vârful dealului, tabloul pare ireal. Pe fundal, norii cenuşii desenează tonuri măiastre. Vine la rând verdele pădurii „Călugăriţa“ şi-al ierbii rebele, crescută din abundenţa ploilor din ultima vreme. Iar peste toate, ca şi cum ar ignora şi natură, şi timp stă dreaptă şi demnă bisericuţa. Zidul clopotniţei, cu cele 13 statuete de piatră, pare, din locul în care mă aflu, o dantelă lucrată cu infinită delicateţe. Pe fondul verdelui intens dimprejur, siluetele lucrate în piatră, precum şi turnul clopotniţă desenează un contur gingaş şi graţios. Atât de frumos este decupajul ansamblului încât ai spune că dealul însuşi îl ţine în palmă, ca pe o bijuterie de preţ.
Un ansamblu bisericesc unic în ţară
Pe măsură ce mă apropii de monument frumuseţea sa sporeşte. Încep să disting chipurile smerite ale apostolilor ce veghează de pe ziduri, precum şi blândeţea statuii lui Iisus plasată în centru, deasupra intrării, ocrotind, cu mâinile sale, întreg pământul. Cum a fost posibil ca la 1802, pe coclaurile Hilişeului, la marginea satului, să se ridice o asemenea comoară arhitecturală? Răspunsul vine dintr-o istorie nu prea îndepărtată, pe care bătrânii satului o ştiu şi o împărtăşesc. Odinioară, întreaga moşie a Hilişeului a aparţinut familiei Curt. Un neam boieresc cu o îndelungată descendenţă în timp, iubitor de carte şi de frumos. Lăcaşul l-a ridicat Vasile Curt întru cinstirea neamului său şi pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu, la 1802. O biserică monumentală, chiar dacă de lemn, dăruită cu odoare de preţ. Peste jumătate de veac, Ana Curt, soţia lui Alecu Curt (fiul ctitorului), crescută în ritul catolic, a construit clopotniţa şi excepţionalul zid decorat cu statuete, de la intrare. Aşa a rezultat un ansamblu bisericesc unic în ţară, de o valoare arhitecturală greu de egalat.
Povestiri de demult
Curtea boierească a lui Vasile Curt se întindea, cu case şi acareturi, chiar în faţa bisericii. Conacul a fost dărâmat prin anii â70 ai secolului trecut, când toţi foştii proprietari de pământuri au fost închişi sau au luat calea exilului. „Cu cărămida din vechiul conac boieresc a fost ridicată casa parohială din sat, prin anii 1970-1975. Conacul a fost demolat de comunişti“, povesteşte părintele Gabriel Derscariu, parohul de la Hilişeu Crişan. Din toată incinta conacului azi nu mai există decât ruinele unei fântâni, ca un trist semn al unei lumi apuse. De pe locul pe care odinioară se întindeau curţile boiereşti se vede tot ţinutul, ca în palmă. „Nimic nu-i scăpa din ochi boierului. Şleaul pe care aţi venit a fost până în urmă cu câteva decenii, de fapt, drumul satului. Drumul trebuia să treacă pe la curtea boierului. Aici, în apropiere, a fost şi prima şcoală de la Hilişeu, construită tot de boierul Curt“, explică pr. Derscariu.
.. Pe monumentul funerar din curtea bisericii se poate citi, pe latura de sud, urmatoarea dedicatie: „Aleco si Anna de Curt stapanitori din Hilisei ridica acest monumint mult jelitilor ai lor copii Anna, Gheorghie, Alecsandru, Oto, Maria si Vasilie, infiintat in anul 1838”.
Pe fata de rasarit a monumentului sunt trei placute de marmora scrise. Pe cea din stanga se poate citi: „Alecu Curt decedat in anul 1889, in luna iunie, binefacatorul si stapanitorului acestor locuri … recunoscatoare: Didina si Eugenia”. Biserica a fost in timp inzestrata cu odoarele necesare de aceeasi familie de ctitori. Pe o icoana se poate citi: „Aceasta sfanta icoana s-a facut de robii lui Dumnezeu Alexandru, Anica si fiul lor George, familia Curt, anul 1854 martie 11 zile (Prof. Iulian Catalin Nechifor, Scoala Hiliseu-Horia)
Biserica a fost completata intr-o faza ulterioara cu poarta si zid de incinta, de o noua generatie din familia proprietarilor de mosie, Alecu si Ana Curt. Batranii satului povestesc ca „Ana, sotia boierului, a fost catolica si boierul a fost ortodox … ca sa nu se certe cu sotia sa, a facut clopotnita si gardul in stil catolic”(Ghita Borta). Aceasta clopotnita este ridicata de catre Ana Curt, nascuta Berneasa, in anul 1832. (Prof. Iulian Catalin Nechifor, Scoala Hiliseu-Horia)
referinte :
http://www.piatranaturala.com/blog/archives/9
http://ro.wikipedia.org/wiki/Hili%C8%99eu-Cri%C8%99an,_Boto%C8%99ani
http://www.ziarullumina.ro/articole;1418;1;3759;0;Schit-de-maici-cu-o-biserica-unicat.html
[cetsEmbedGmap src=http://maps.google.com/maps?f=q&source=s_q&hl=en&geocode=&q=hiliseu+crisan+botosani+romania&aq=&sll=37.926868,-95.712891&sspn=47.8094,109.248047&ie=UTF8&hq=&hnear=Hili%C5%9Feu-Cri%C5%9Fan,+Boto%C5%9Fani,+Romania&ll=48.024491,26.253376&spn=0.664972,1.707001&z=10 width=350 height=425 marginwidth=0 marginheight=0 frameborder=0 scrolling=no]
e ceva deosebit cel putin ptr. bisericile din zona Moldovei.
nice pictures.
statuile sunt deosebite.
pacat da nu se mai slujeste in ea.
poate la primavara am sa dau si eu o tura.
o zi buna.
mersi de vizita domnule ! daca vrei sa mergi pe acolo da un semn si am sa-ti dau si alte repere.
Buna ziua!
Este absolut superba, as mai dori informatii despre astfel de locatii din botosani si apropiere. Desi sunt de aici,cu parere de rau spun ca nu prea cunosc locurile de inalta insemnatate.
Va multumesc!
Astept un rasp pe adresa de mail
am trimis
nu se mai slujeste de ani buni in Biserica aceasta…oricum e f frumos interiorul bisericii>
e ceva deosebit cel putin ptr. bisericile din zona Moldovei.
nice pictures.
statuile sunt deosebite.
pacat da nu se mai slujeste in ea.
poate la primavara am sa dau si eu o tura.
o zi buna.
mersi de vizita domnule ! daca vrei sa mergi pe acolo da un semn si am sa-ti dau si alte repere.
nu se mai slujeste de ani buni in Biserica aceasta…oricum e f frumos interiorul bisericii>
CUM, Dumnezeu le gasesti, bre?
greu , nu zic mai mult ca iar spuneti ca-s „harnic” 🙂
CUM, Dumnezeu le gasesti, bre?
Vă mulţumim!
Biserica este foarte neobişnuit.
Saru’ mana Irina !
Vă mulţumim!
Biserica este foarte neobişnuit.
Saru’ mana Irina !
Fabulos de interesant!! Tare! Nu am cuvinte sa-ti descriu ce ma bucur ca exista internetul si cu ajutorul caruia aflu de monumente despre care nu scrie in nici o carte. sau in nici o carte care mi-a cazut mie in mana…
Bravo!
Radu
multumesc , sunt foarte multumit de aceasta „captura” ! e cu totul deosebit monumentul , si locatia e superba !
locatia e superba dar nu stiu daca ai vazut si satul si biserica din centrul satului….
nu am vazut , am facut dreapta spre Corjaut !
Sunt de acord ca esti harnic … dar si noroc ai cu carul !
da , asta da , sunt norocos ! 🙂
Te superi daca am facut un video despre aceasta biserica si l-am postat pe youtube (folosind pozele tale? Fac pariu ca putini sunt cei ce stiu despre aceasta biserica. Videoclipul meu il gasesti pe adresa: http://www.youtube.com/watch?v=c0pMS33LxYc
nu ma supar , trebuia o referinta catre sursa fotografiilor , dar te iert de data asta 🙂
pai si nu e?
Am scris mai jos de unde sunt…
Te superi daca am facut un video despre aceasta biserica si l-am postat pe youtube (folosind pozele tale? Fac pariu ca putini sunt cei ce stiu despre aceasta biserica. Videoclipul meu il gasesti pe adresa: http://www.youtube.com/watch?v=c0pMS33LxYc
Uite ca sa nu zici… am mai scris ca si pozele tot de pe site sunt . Dar iti place cum a iesit?
nu am fost atent , nu vazusem .. sorry tinere , da , imi place cum a iesit .. multumesc pentru rabdare si interes !
Uite ca sa nu zici… am mai scris ca si pozele tot de pe site sunt . Dar iti place cum a iesit?
nu am fost atent , nu vazusem .. sorry tinere , da , imi place cum a iesit .. multumesc pentru rabdare si interes !
Imi poti da si mie te rog frumos mai multe indicatii cum pot sa ajung acolo? Am sa merg acolo peste vreo 2 saptamani.
..iti raspund pe mail..in timp util
multumesc
Imi poti da si mie te rog frumos mai multe indicatii cum pot sa ajung acolo? Am sa merg acolo peste vreo 2 saptamani.
..iti raspund pe mail..in timp util
multumesc
da este foarte frumoasa acolo m-am cununat sunt din sat
da este foarte frumoasa acolo m-am cununat sunt din sat
As fi interesat sa preiau si eu pozele in situl http://www.BISERICI.org (cu precizarea autorului si a situl de origine)
de acord , si eu mai iau text de pe http://www.biserici.org cu specificarea sursei , sper ca procedez corect .
Multumesc!
E OK! Puteti prelua de pe http://www.BISERICI.org...
As fi interesat sa preiau si eu pozele in situl http://www.BISERICI.org (cu precizarea autorului si a situl de origine)
de acord , si eu mai iau text de pe http://www.biserici.org cu specificarea sursei , sper ca procedez corect .
Multumesc!
E OK! Puteti prelua de pe http://www.BISERICI.org...
Felicitari pt poze, prima am vazut-o pe ‘237’ pe facebook apoi restul aici,e frumoasa ,pacat ca nu o renoveaza nimeni!
multumesc ! „237” ? ia sa vad isi eu.
Adressa completa e ‘273 de locuri pe care trebuie sa le vezi inainte sa pleci din romania’!
multumesc , gasit !
Felicitari pt poze, prima am vazut-o pe ‘237’ pe facebook apoi restul aici,e frumoasa ,pacat ca nu o renoveaza nimeni!
multumesc ! „237” ? ia sa vad isi eu.
Adressa completa e ‘273 de locuri pe care trebuie sa le vezi inainte sa pleci din romania’!
multumesc , gasit !
felicitari pentru aceasta initiativa de a pune in centrul atentie si acele locuri si obiective turistice botosanene mai uitate de lume 😉
multumesc .
felicitari pentru aceasta initiativa de a pune in centrul atentie si acele locuri si obiective turistice botosanene mai uitate de lume 😉
multumesc .
pacat ca au jefuit-o oamenii cu rang inalt sub un pretext stupid .reconditionare. cred ca asa o sa ramana pt ca toti promit vin se uita si pleaca poate e mai bine sa lasam locul cu linistea lui iar cei care au luat lucruri la reconditionat sa le aduca inapoi asa cum sunt nu sa le inlocuiasca cu lustre de sufragerie mare pacat
pacat ca au jefuit-o oamenii cu rang inalt sub un pretext stupid .reconditionare. cred ca asa o sa ramana pt ca toti promit vin se uita si pleaca poate e mai bine sa lasam locul cu linistea lui iar cei care au luat lucruri la reconditionat sa le aduca inapoi asa cum sunt nu sa le inlocuiasca cu lustre de sufragerie mare pacat
Am pentru maine de facut o descriere obiectiva si subiectiva la scoala pt limba romana…Va suparati daca folosesc materialul acesta?
nu ! fa o descriere obiectiva si subiectiva 🙂 !
Am pentru maine de facut o descriere obiectiva si subiectiva la scoala pt limba romana…Va suparati daca folosesc materialul acesta?
nu ! fa o descriere obiectiva si subiectiva 🙂 !
Cate taine mai are si tara asta… Imprastiate pe ici, pe colo…unde nu te astepti. Bisericuta asta chiar mi-a intrat in suflet, doar uitandu-ma la poze…Frumoasa varsta, grea batranete…
are si o locatie superba ,izolata dar nu singura , linga ea sunt 3-4 case , discret ascunse de copaci , restul satului fiind mult mai departe .
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/bordeie-obiceie/articol/descoperite-net
este adevarat este o biserica foarte frumoasa si foarte veche daca ar putea cineva sa o renoveze ar fii foarte bine.
ptr cine vrea sa viziteze aceste locuri ma pot oferi ca ghid !! este un sat frumos si are multe locuri interesant de editat !!
Intradevar locatie este superba, iar linistea de care ai parte acolo este de nedescris ! Una dintre cele 3 case care se afla in zona, mai exact vis-a-vis de biserica, este a buncii mele imi amintesc cum era cand se mai faceau slujbe acolo, cum se aduna lumea duminica … lucruri care acum nu se mai intampla iar biserica este in paragina iar daca nimeni nu o va renova va ajunge in curand o ruina…pacat …
esti norocoasa Sorina !
Sunt din Botosani si as dori sa aflu cu ce mijloace de transport se ajunge acolo. Multumesc!
luati un microbuz :botosani – dorohoi.. apoi : dorohoi..ezer.. hiliseu crisan ..vedeti http://www.autogari.ro ptr orar
Minunat!Nu pot sa cred ca acuma cand se construiesc atatea biserici asa o minunatie sa fie neglijata.
Un traseu ce trece si pe la biserica de la Hiliseu Crisan gasiti aici :
https: //sites.google.com/site/romanianatura27/home/carpatii-rasariteni/podisul-moldovei/turbaria-lozna