olympus e520 + zuiko 14-54 mk1
Mănăstirea Zamca este cel mai important edificiu religios construit de colonia armeană din oraşul Suceava. Complexul medieval Zamca, a fost ridicat în anul 1606 de armenii refugiaţi în Moldova încă din secolul al XVI-lea.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Zamca
O versiune armenească despre povestea mănăstirii spune ca numele iniţial al mănăstirii a fost Sfântul Oxent (Auxentie), ctitorii acesteia fiind trei fraţi, Auxent, Iacob şi Grigore, care au cumpărat locul. Primul dintre ei a înălţat biserica, care a primit hramul Sfântului Auxentie, al doilea, capela de la apus, iar ultimul a realizat turnul cu clopotniţă, care are hramul Sfântul Grigorie Luminătorul.
O altă versiune e cea oferită de singurul preot armean de prin zona aceasta a Moldovei, Azad Mandalian, care spune că, din 1401, aici a fost prima episcopie armeană, după cum reiese dintr-un hrisov domnesc al lui Alexandru cel Bun, în care se certifica că i se acorda episcopului Hovhannes dreptul de a păstori peste întreaga comunitate armeană din Moldova. Sediul Episcopiei a fost chiar prima clădire, cea prin care se intră azi în incinta mănăstirii.
[cetsEmbedGmap src=https://maps.google.ro/maps?q=Hotel+Zamca+Suceava,+Strada+Zamca,+Suceava&hl=ro&ll=47.651513,26.244278&spn=0.014223,0.033023&sll=45.941947,25.02008&sspn=15.039104,33.815918&oq=zamca+suceav&hq=Hotel&hnear=Strada+Zamca,+Suceava&t=m&fll=47.651513,26.244278&fspn=0.014223,0.033023&z=16 width=350 height=425 marginwidth=0 marginheight=0 frameborder=0 scrolling=no]