Manastirea Sihastria Putnei

Începuturile Sihăstriei Putnei urcă în istorie până la mijlocul veacului al XV-lea. Dornic de mai multă linişte, un monah din lavra Putnei, Atanasie, se retrage la trei kilometri depărtare, în pădure. I se vor alătura şi alţi sihaştri, ridicându-şi aici şi o bisericuţă de lemn.

Pustiită de poloni la sfârşitul secolului al XVII-lea, bisericuţa va fi rezită cu sprijinul vistiernicului Ilie Cantacuzino, în timpul egumenului Lazăr, ucenicul Mitropolitului Dosoftei al Moldovei. Urmaşii lui la cârma aşezământului monahal au fost Teodosie (+ 1715) si Dosoftei (+ 1753).

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Sihăstria Putnei cunoaşte o înflorire deosebita în timpul egumenului Sila (1753-1781). Acum se ridică o biserică din piatră, cu hramul Bunavestire, sfinţită în 1758, şi se efectuează şi alte lucrări, cu sprijinul unor domnitori şi boieri ai vremii.

După ocuparea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775), Sihăstriei i se pun multe interdicţii. Sub egumenul Natan (1781-1784) sihaştri de aici, pentru a supravieţui, ajung să ceară milostenie de la bunii credincioşi, pentru ca undeva spre sfârşitul veacului al XVIII-lea Sihăstria Putnei să fie desfiinţată, precum majoritatea aşezămintelor monahale din Bucovina. Vieţuitorii sunt transferaţi la Mănăstirea Putna, ca si obiectele de cult. Singur ieroschimonahul Paisie, ultimul egumen, rămâne aici până.

La 24 aprilie 1990, când s-au început lucrările de restaurare la Sihăstria Putnei, aici se aflau doar ruinele vechii biserici din secolul al XVIII-lea. Acum s-au descoperit printre dărâmături şi osemintele galbene şi frumos mirositoare ale celor trei stareţi cuvioşi: Sila, Natan si Paisie.